Inchide

Autonomia, lung prilej de vorbe…


La umbra referendumului din Crimeea, pâş-pâş s-a derulat şi ziua maghiarilor de pretutindeni. Or fi pretutindeni prietenii mei ungurii, or fi cei mai mulţi în Ungaria, dar şi în România există o puternică şi consolidată comunitate maghiară. Într-atât de puternică, încât pretenţiile sunt pe măsură. Cu riscul de a mă repeta, discuţiile şi discursurile din acest an s-au desfăşurat în contextul comparaţiei cu Crimeea. În fond, e o diferenţă ca de la cer la pământ, singura asemănare e că şi aici, şi dincolo jocurile se fac la nivel înalt, politicianist. În rest…

Etnicii maghiari şi secui (prea uşor confundăm cele două etnii între ele) nu prea ştiu ce autonomie să ceară. Nu poate fi una teritorială, pentru că nu e cazul sub nicio formă, nici măcar în variante fanteziste. Autonomie administrativă există deja, din moment ce statul român este organizat pe judeţe, cea culturală la fel, ba chiar şi comunicarea oficială se face (aproape) întotdeauna în limba maternă. Şi, în fond, cu ce l-ar ajuta pe Janos, pe Geza sau pe Laci o autonomie mai pronunţată? Pe politicieni, da!, fie ei maghiari sau români, dar în rest… e mai mult prilej de discuţii şi de discursuri!

 

Teofil Grădinaru