Inchide

Ecostuff România duce Timișoara în Cartea Recordurilor


În viață, fiecare dintre noi avem idei, vise, planuri care devin, cu ajutorul ambiției, perseverenței și curajului, proiecte de succes. Paleta proiectelor este una foarte vastă, întinzându-se pe toate domeniile, de la agricultură la mediu, de la rural la urban, de la național la regional sau mondial.

Ei bine, Crișul are cu ce se lăuda, având un inițiator important al proiectelor dedicate protecției mediului, dar nu numai, Radu Rusu fiind și chișeuanul care ne-a strâns în comunitatea virtuală de pe Facebook. După cum ne-a povestit într-un interviu acordat redacției, ONG-ul al cărui președinte este Radu, a fost înființat chiar la Chișineu Criș.

Așadar, dacă vine vorba de proiectele acestei organizații, putem începe cu proiectul „Let’s do it România”, care început în Județul Timiș în Septembrie 2010. De atunci au fost implicați peste 25.000 de voluntari și au fost adunați mai mult de 65.000 de saci cu gunoi sau 6.000 de metri cubi. Un alt proiect care s-a născut din primul menționat, este o acțiune de ecologizare a malului românesc al Dunării, de la intrarea Dunării în țară la Baziaș – Rezervația Naturală “Balta Nera” din Parcul Natural Porțile de Fier și până înspre Orșova, în funcție de numărul de voluntari. „Danube Cleanup” s-a născut ca modalitate creativă de a sărbători Ziua Dunării în 29 iunie.

„Școala Zero Waste” și binecunoscutul „Cu tzoagla pe dig” sunt alte două proiecte ale Eccostuff România, poate nu atât de mari, dar sigur au servit drept rampă de lansare pentru proiectul aflat acum în stadiul final „Cu.podu”. Acesta a presupus construirea celei mai mari construcții de pet-uri din lume, care după evaluare ar putea fi înscris în Cartea Recordurilor. Prin încercarea de a doborî actualul record mondial, voluntarii au urmărit să atragă atenția asupra cantității enorme de ambalaje din plastic care ajung în apele din întreaga lume. În cele ce urmează vom afla detalii, sperăm noi, mai minuțioase, din culisele pregătirii acestui proiect, ce stă să devină un record mondial.

În primul rând, spune-ne, cum a început totul?

Totul a plecat de la o ieșire Danube Cleanup, la Baziaș. În drum am trecut peste râul Nera, iar pe el am vazut un baraj creat în urma unei viituri. Barajul era format în mare parte din pet-uri și din crengi. Se putea trece pe el, ca pe un pod. Și ... din vorbă în vorbă am decis să facem și noi unul, dar pe Bega, în Timișoara :)

„Cu.podu” a plecat de la scopul, stabilit de voi, de a ajunge un record mondial, sau de la obiectivul de a informa cetățenii cu privire la efectele deșeurilor asupra mediului înconjurător?

Scopul proiectului nu este de a intra în Cartea Recordurilor ci de a atrage încă o dată atenția asupra poluării cu plastic la care contribuim fiecare dintre noi, mai mult sau mai puțin.

 

Am observat vrând-nevrând faptul că munca și ambiția depuse de EcoSuff România au fost remarcate și în afara țării, dar numărul de pet-uri nu a fost același peste tot. Așadar, câte pet-uri au fost folosite pentru construirea podului?

Numărul de 157 de mii a fost preluat dintr-un comunicat de presă mai vechi și reprezintă numărul necesar de pet-uri pentru realizarea podului, conform planului de construcție. Numărul de peturi pe care l-am numărat efectiv și care se regăsește în pod este 104.502 pet-uri.

Câți voluntari au participat la realizarea podului și câte ore au muncit aceștia pe zi?

În proiect au fost implicați peste 180 de voluntari care au dat măcar o ora din timpul lor iar dintre aceștia, cam 20 care au dat saptamani pentru a ajunge la rezultatul dorit :)

A existat vreun moment în care te-ai gândit să renunți, crezând că nu puteți duce totul până la capăt?

Nu!

La ce activități pot lua parte chișeuanii care ajung în Timișoara să vadă podul? Există un program în acest sens?

 Programul este liber. Vrei sa faci ceva, să cânti, să dansezi, să joci teatru? Fă-o! Nu te oprește nimeni :)

În final, am putea sublinia faptul că un chișeuan va duce Timișoara și România în Cartea Recordurilor, fapt ce ne va face, cu siguranță, mândri în fața altor țări mult mai conștiente și cu băgare de seamă când vine vorba de mediu. E un început promițător pentru noi toți!

surse foto: Andrei Balint Photography & Design; Eye in the sky

Bogdan Banciu

Galerie Foto