Inchide

George Pomuț. Românul care a negociat cumpărarea Alaskăi


Avem lângă noi zeci, poate chiar sute, de modele de la care să ne inspirăm, care să ne motiveze, cu care să ne mândrim și de ce nu, cu care să creștem ca stat, în pofida altor actualități cotidiene de ordin politic sau monden. Astăzi, ne spetim cu toții să ne căutăm liderii care ne vor „conduce”, fie pe plan local sau național, în timp ce pierdem esența memoriei și a interesului național. Și cum interesul național este definit de valorile naționale, suntem imperativ nevoiți să aruncăm o privire asupra acestora, măcar când ne permite timpul. De aceea, astăzi am ales să prezint un nume important atât pentru România cât și pentru Ungaria sau SUA, fiind în egală măsură considerat erou de către toate cele trei menționate.

Generalul George Pomutz, sau după numele de botez Pomuț, s-a născut în Gyula, în 1818 într-o familie de români originară din Săcele, județul Brașov. Tatăl său era fierar pe moșia grofului Wenckheim. Familia Pomuț (uneori apare în registre drept Pumnuț) provine din satul Săcele, pe atunci în comitatul Brașov, de unde bunicul său, Dinică Pomuț, a plecat spre vest în căutarea unui trai mai bun, din cauza nivelului economic scăzut din Transilvania de atunci. Copilul a fost botezat de către preotul ortodox Atanasie Georgievici din Gyula, cu numele de Georgie Pomutz. Actul de botez se păstrează și în microfilm de către Biserica Mormonilor din Salt Lake City, Utah, SUA și indică, conform transcrierii din graiul local, în limba română, cu caractere chirilice:

"No. 63, 1818 mai 31, prunc.

S-au născut pruncul parte (bărbătească) Georgie în luna Mai, zioa 31 anului celui mai sus. Tatăl pruncului, Pomuț Ioann și muma Victoria, lăcuitori (ai) oraș(ului) Jula. S-au botezat și s-au ouns cu sfântul mir prin mine preotul, Atanasie Georgievici, parohialnic a sfintei bisearici, H(ram) S(fântului) I(erarh) Nicolae care se află în orașul Jula în luna și zioa cea, ce s-au pus supt anul, și s-au dat în sfântul botez pruncului numele Georgie. Nașul lui au fost Pluha Elena lăcuit(oare în) oraș(ul) Jula. Ecstract au căpătat Iunie 27, 858."

Faptul că bunicul său a emigrat, s-a dovedit a fi prielnic pentru George Pomuț, care după ce își termină studiile în Ungaria decide să urmeze o carieră în armată la Academia Militară din Viena. Având rezultate merituoase, acesta decide să urmeze și alte studii militare în Saint Etienne, Franța.

Pentru că și în articolul trecut v-am vorbit despre Revoluția de la 1848, am decis ca și astăzi să rămânem în același context, schimbând doar locul în care acest eveniment marcant al istoriei s-a desfășurat. Momentul izbucnirii Revoluției de la 1848, îl prinde pe Pomuț la vârsta de 30 de ani și sub influența mișcării de noi înnoiri politice și sociale care a cuprins în acel moment întreaga Europă. A participat la revoluția pașoptistă ungară, iar la scurt timp s-a înrolat ca voluntar în armata de *honvezi. A lucrat o perioadă ca secretar în subordinea guvernatorului fortului Komárom, Ujhazy, combatant revoluționar în mișcarea lui Lajos Kossuth.

Unitatea militară în care a luptat a obținut o serie de victorii în luptele din vara anului 1849, iar Pomuț a fost ridicat la rangul de căpitan. Entuziasmul lui Pomuț pentru revoluția maghiară s-a datorat în principal educării sale în școlile ungurești, fapt datorat traiului destul de bun pe care l-au avut părinții acestuia.

George Pomuț a părăsit fortăreața de la Komárom în perioada 1-3 octombrie 1849, după ce fortăreața a fost cucerită de către generalul Haynau. Spre sfârșitul anului 1849, pentru a scăpa de condamnarea hărăzită lui de guvernul austriac, s-a refugiat mai întâi în Italia și apoi în Germania, iar mai apoi, de aici a ales să emigreze în Statele Unite ale Americii.

Împreună cu un mic grup de 30 de camarazi, George Pomuț a părăsit portul Hamburg, ajungând la New York la 24 februarie 1850, unde a rămas numai câteva luni. De aici, împreună cu un alt român, bănățeanul Drahoș (Dragoș), cu câțiva revoluționari maghiari, emigranți și ei, au hotărât să se îndrepte spre Vest. Grupul de emigranți s-a stabilit în localitatea Keokuk din statul Iowa, unde au primit în stăpânire un loc sălbatic. Mica lor colonie a primit numele de "New Buda" și se afla la sud de localitatea Burlington. Acest oraș era doar plănuit de către emigranți, el neexistând niciodată ca așezare urbană.

La data de 15 martie 1855, George Pomuț a obținut cetățenia Statelor Unite ale Americii. Fire întreprinzătoare, George Pomuț a cumpărat, sprijinit de către un om bogat, Tall, pe care l-a cunoscut atunci, terenuri întinse de pământ. Începuse să trăiască chiar în lux, când în anul 1859 a oferit găzduire unui prieten venit din Europa. La începutul războiului de secesiune, Pomuț putea fi considerat un om bogat: era proprietarul unor întinse suprafețe de pământ, avea o fermă, realiza venituri frumoase din concesionarea unor exploatări miniere, construise o șosea pentru o mai bună circulație în Vestul încă sălbatic. În anul 1860 apare în recensământul american pentru Decatur, Iowa, ca avocat de 40 ani, născut în Ungaria, cu o avere imobiliara de 1000 dolari și o avere personală de 200 dolari.

Odată cu izbucnirea războiului civil, în 1861, Pomuț se înrolează ca voluntar în armata celor din Nord. Face o carieră rapidă: de la locotenent, în trei ani, ajunge colonel. În 1863, conduce un regiment în luptele din Atlanta. Peste doi ani, ca recunoaștere a meritelor militare, Senatul american îi conferă titlul de general. La un an de la terminarea războiului de secesiune, este numit consul al Statelor Unite în Rusia, la Sankt Petersburg. În decursul a mai bine de un deceniu de activitate diplomatică, dovedește un deosebit talent și în acest domeniu. În calitate de consul general al SUA, poartă tratative cu oficialitățile țariste în scopul cumpărării Alaskăi. Reușește să negocieze cumpărarea acestui teritoriu pentru 7,2 milioane $. După 12 ani de muncă diplomatică este rechemat în America, dar nu se știe de ce, el rămâne mai departe în Rusia. Chiar și moartea lui este enigmatică. În SUA nu se știe altceva decât că a murit sărac și că este înmormântat în cimitirul din Smolensk. S-a stins într-o zi de toamna a anului 1882.

Acest nume mare cu care ar trebui să ne mândrim, a rămas în istoria a trei state România, Ungaria și nu în ultimul rând Statele Unite ale Americii, în fiecare dintre acestea fiind omagiat post-mortem.

Unul dintre senatorii statului Ohio i-a menționat pe cei doi eroi români, generalul George Pomuț și căpitanul Nicolae Dunca, printre luptătorii care și-au vărsat sângele pentru păstrarea unității Statelor Unite ale Americii și au gravat numele lor cu litere de aur în paginile de istorie ale Americii. De asemenea, o navă de război a Statelor Unite, ce a participat la acțiuni de luptă în Al Doilea Război Mondial, a primit numele acestuia și a făcut parte din gruparea navală care a sprijinit debarcarea aliată din Normandia din 6 iunie 1944. Se mai spune însă și faptul că în același an, mai mulți cetățeni americani de origine română au construit prin colectă publică, un cuirasat pe care l-au oferit guvernului federal, acesta dându-i un nume simbolic: "General George Pomuț". Nava americană s-a aflat în exploatare până în anul 1970.

În anul 1913, Congresul american a emis Decretul 775/1913, prin care a dispus ca rămășițele pământești ale lui George Pomuț să fie aduse și înmormântate în Cimitirul Național din Arlington. Din cauza începerii Primului Război Mondial, revoluției bolșevice și apoi al celui de-al doilea, planurile au fost abandonate.

La 9 iulie 1997, cu ocazia vizitei președintelui american Bill Clinton în România, acesta a evocat în discursul său personalitatea generalului american de origine română George Pomutz ca pe unul dintre cei care au făurit America de astăzi. La data de 14 august 2004, a fost dezvelită o statuie a generalului Pomutz în fața Catedralei ortodoxe române cu hramul "Adormirea Maicii Domnului" din orașul Cleveland (Ohio, SUA).

În fine, cred că George Pomuț își merită locul în paginile manualelor școlare de istorie, nu prezentat ca un model universal de urmat, ci ca un lider ce nu și-a uitat locul din care a plecat, chiar dacă a făcut sau nu avere acolo unde a ajuns. Crișul ar trebui să se mândrească cu Pomuț, un om mare al carierei militare ce s-a născut la Gyula, la doar 32 km distanță de orașul nostru, într-o familie de români și care a dus numele României în istoria marilor actori internaționali.  

 

Wikinames

 

  1. Julius Jacob von Haynau (n. 14 octombrie 1786, Kassel, Principatul Hessen-Kassel –d. 14 martie 1853, Viena) a fost un general austriac, baron, fiu natural al principelui elector (germ. Kurfürst) Wilhelm I de Hessen-Cassel. Numele lui se leagă cu revoluția maghiară din 1848-49 și lupta pentru independență, urmând o lupta de răzbunare nemiloasa impotriva ungariei, a și executat 13 generali la Arad.
  2. Lajos Kossuth de Kossuth et Udvard (AFI:ˈlɒjoʃ ˈkoʃuːt) (n. 19 septembrie 1802, Monok, Ungaria – d. 20 martie 1894, Torino) a fost un revoluționar maghiar, guvernator de facto al Ungariei în timpul Revoluției de la 1848. Kossuth a murit la Torino la 20 martie 1894 și a fost înmormântat la Budapesta, în cadrul unor funeralii naționale. Kossuth este considerat unul dintre cei mai importanți patrioți ai Ungariei. Din 1948 în Ungaria există un premiu numit în cinsta sa.

 

 

*HONVÉD, honvezi, s.m. Nume purtat de soldații din infanteria maghiară în evul mediu și de soldații din armata pedestră austro-ungară. – Din magh. honvéd „militar teritorial”.

 

Banciu Bogdan

Galerie Foto