Inchide

Matula dorește protejarea minorilor față de reclamele la produse periculoase pentru sănătate


Europarlamentarul Iosif Matula a susținut în cadrul unei intervenții în plenul Parlamentului European că mijloacele de comunicare trebuie să servească şi unui scop cultural, nu să aibă ca ţintă doar latura economică, strict financiară. Pe acest considerent, este nevoie de o reglementare clară a calităţii serviciilor oferite, din punctul de vedere al conţinutului, dar şi al publicităţii difuzate.

„Un aspect important îl reprezintă protecţia minorilor, impactul publicităţii asupra acestora putând să îi afecteze într-un mod negativ. Necesitatea de a interzice anumite reclame, pentru a proteja sănătatea copiilor, poate fi privită ca o soluţie pentru limitarea difuzării unor reclame. De asemenea, consider la fel de importantă şi încurajarea furnizorilor de servicii mass-media, pentru ca aceştia să asigure accesibilitatea pentru persoanele cu deficienţe de văz şi auz, a căror situaţie variază mult, în funcţie de ţările de reşedinţă”, a declarat Iosif Matula.  

Alte măsuri promovate şi sprijinite de europarlamentarul Iosif Matula sunt şi educaţia în domeniul mass-media a cetăţenilor europeni, prin iniţiative direcţionate către toate categoriile de vârstă, astfel încât populaţia să ţină pasul cu evoluţiile tehnologice, dar şi o mai mare atenţie faţă de aspectul protecţiei datelor personale. Iosif Matula a afirmat că "Trebuie evitate posibilele abuzuri în colectarea informaţiilor, care e recomandat să se facă exclusiv cu acordul respectivilor utilizatori”.

 

Cabinet europarlamentar Iosif Matula