Inchide

”Tânărul de astăzi nu conștientizează câtă nevoie are de carte și ce potențial are” – Interviu cu Mate Endre


Ai absolvit ca șef de promoție, felicitări!

A fost un drum greu? Ce îți amintești când privești în urmă cu 4 ani de zile?

Mulțumesc ! Nu pot spune că a fost un drum greu, a fost mai degrabă un “drum cu de toate”. Anii de liceu mi-au creat o mulțime de amintiri plăcute și, privind în urmă, îmi amintesc de prima zi de liceu, de un băiat slăbuț, nesigur, cu o mulțime de întrebări și o dorință uriașă de a cunoaște. Credeam că e o veșnicie până să ajung student, însă, parcă am fost teleportat în viitor, cu  multe momente dragi în memorie.

Ce urmează acum pentru absolventul Endre Mate?

Pe termen scurt, urmează o vacanță mult așteptată, în care voi încerca să mă relaxez cât mai mult și să-mi adun forțele pentru noile provocări care mă așteaptă. Pe termen lung, tot ce știu e că voi studia șase ani medicina și că sunt nerăbdător să încep.

Cum ai facut această alegere? Cine te-a îndrumat?

Am ales să urmez cursurile Faculății de Medicină Generală din cadrul Universității de Medicină și Farmacie “Victor Babeș” din Timișoara din mai multe motive: am căutat un domeniu care să-mi trezească interesul cât mai mult și care să reușească să mă cuprindă și suprindă toată viața; un domeniu bogat în informație și în continuă dezvoltare/evoluție. În același timp am simțit nevoie de a fi util societății. Întotdeauna am admirat medicii pentru altruism și noblețea meseriei pe care o practică.

Având o soră mai mare în domeniu, am aflat multe informații utile care m-au împins în cele din urmă să aleg această cale.

E Bacalaureatul ”examenul vieții”, așa cum mulți se grăbesc să îl numească?

Dacă o spunem ca pe metaforă, facând referire la cel mai greu examen din viață, atunci nu, în niciun caz ! Cred că examenul de Bacalaureat este un moment cheie în viața fiecărui tânăr și este acel moment când demonstrezi că poți să te descurci pe cont propriu, că în acești 12 ani ai reușit să te maturizezi și ești pregătit să dai piept cu viața.

Se spune că tot mai mulți tineri desconsideră educația, punând accent pe alte aspecte ale vieții. Ce fel de viitor există pentru acești tineri ?

Într-adevăr, asistăm la un fenomen neplăcut în rândul tinerilor din ziua de azi. Este, să spunem, rezultatul indiferenței. Sigur, putem acuza statul, putem acuza părinții, profesorii sau elevii, dar cred că ar trebui să găsim soluții. Tânărul de astăzi nu conștientizează câtă nevoie are de carte și ce potențial are. Din cauza anumitor factori, precum anturajul, diferitele distracții, lucrurile promovate de mass-media, valorile tânărului s-au schimbat în ultima perioadă. Cred că acest lucru ar trebui remediat pentru ca în viitor, noile generații să aibă adevărate valori în funcție de care să se ghideze. De aceea, îi încurajez pe cei mai mici să iasă din zona de confort, să depună puțin efort pentru a vedea cu ochii lor că lumea înseamnă mult mai mult decât ceea ce văd pe rețelele de socializare.

Există regrete pentru un șef de promoție, acum la final de liceu?

Sincer, nu. Nu regret niciun moment din viața de licean. Sunt fericit că am avut ocazia de a mă implica în multe activități școlare și extra-școlare. Din fiecare moment, cu bune, cu rele, am avut câte ceva de învățat, și consider că acesta este cel important lucru. 

Iar dacă ar fi să rememorezi în doar câteva cuvinte perioada liceului, acestea ar fi...

Liceul a reprezentat pentru mine cea mai frumoasă perioadă din viața mea de până acum. Cred că în această perioadă am început să-mi conturez un caracter și să-mi definesc personalitatea. Patru ani minunați în care am avut norocul de a cunoaște oameni extraordinari și de a lega prietenii. De asemenea, în liceu am participat la multe concursuri, am reprezentat școala noastră la nivel județean și național, iar experiența din Consiliul Școlar, Județean și Național al Elevilor a fost una de neuitat, având ocazia de a-mi  reprezenta colegii și de a învăța ce înseamnă responsabilitatea.

 Mult succes!

 

Adriana Bejan