Sport

Daniel Cherecheș, managerul echipei din Criș: „Atâta timp cât vom avea şanse matematice nu vom renunţa la lupta pentru promovare”

În această pauză competiţională au avut loc două şedinţe ale Consiliului de Administraţie şi ale Consiliului Local, în care s-au discutat rezultatele echipei. Ambele părţi, atât a Consiliului Local cât şi partea privată reprezentată de domnul Gomboş au ajuns la un punct comun, acela de a susţine în continuare echipa de fotbal, pentru a face performanţă. Consiliul de Administraţie, a aprobat aducerea a trei, patru jucători care să ajute  echipa pentru a înregistra rezultatele dorite. Primul jucător care a semnat cu C.S. Crişul Chişineu-Criş este portarul Florin Rusu, revenind astfel, după un an de zile, de la Vladimirescu. &ld ... citeste tot

Alexandru Răzvan-Pantea: „În fiecare meci intru în teren cu gândul să-mi ajut echipa pentru a obţine victoria.”

Campionatul de fotbal, di­vizia a 4-a se apropie de fi­nal. La sfârsitul turului de campionat, juniorii C.S Cri­şul Chişineu-Criş şi-au asi­gurat poziţia a 4-a în clasa­mentul general. În prima etapă din retur, ju­niorii din Criş au obţinut o victorie împotriva cadeţi­lor din Şiria (5-0). Junio­rii C.S Crişul au obţinut 57 de puncte marcând un nu­măr de 80 de goluri şi înca­sând 24. Atacantul Alexandru Răzvan Pantea (16 ani) a fost de­semnat golgheterul campio­natului judeţean al ligii a 4-a de juniori, cu un palma­res de 31 de goluri. Din punctul de vedere a lui Alexandru, turul de ... citeste tot

Alin Dragan: “Dacă se va concretiza fuziunea dintre Crișul și Vladimirescu echipa va rămâne fără identitate, cel mai grav lucru posibil”

De aproximativ două săptămâni  esti profesor de sport la Liceul Tehnologic din Chişineu-Criş. Cum îți împarți timpul  între job-ul de profesor şi cel de fotbalist? Sunt bucuros că am ajuns până la urmă să fiu profesor, lucru pe care mi l-am dorit din totdeauna. Cu sprijinul tatălui meu, acum sunt profesor de educaţie fizică şi sport la Liceul Tehnologic. În acelaşi timp sunt şi fotbalist, activez în continuare la CS INEU. Sincer, poate îmi va fi puţin mai greu să le împac pe cele două, dar eu zic că mă voi descurca. Cum este  să lucrezi cu liceenii? Mi se pare foarte simplu, pentru că e domeniul meu ... citeste tot

Copii pasionaţi de arte marţiale

De când s-a deschis la Chişineu-Criş un club de arte marţiale, cei mici sunt dornici să înveţe karate şi să obţină centura neagră. „Copiii au un potenţial extraordinar, pe care majoritatea părinţilor şi copiilor din oraş, încă nu îl conştientizează. De două luni de când s-a deschis, clubul are 13 persoane. Copiii sunt foarte talentaţi, am copii până la vârsta de 15 ani momentan. Am de gând să formez în oraş o activitate puternică valoric, care să fie competitivă pe plan naţional şi chiar internaţional. Vreau să aduc la noi în oraş mari maeştrii, cum ar fi Sensei Dan Stuparu (centura neagră 8 Da ... citeste tot

Promovarea Crişului stă sub semnul întrebării

Clubul Sportiv Crişul Chişineu-Criş a fost revelaţia sezo­nului trecut. Cu familia Drăgan antrenori, Crişul s-a lup­tat până spre finalul campionatului 2011-2012 cu formaţia Şoimii Pâncota, grupare care a şi promovat în cel de-al trei­lea eşalon fotbalistic. La finalul competiţiei trecute C.S Crişul s-a despărţit de Alin şi Gheorghe Drăgan, cu care a pornit un proiect ce trebuia să dureze doi ani de zile. Acest proiect a constat în clasarea între primele şase locuri, pentru ca în acest campionat să promoveze în divizia C şi de a construi un teren secundar de antrenament pentru echipă şi pentru cele trei grupe de cop ... citeste tot

C.S Crişul Chişineu-Criş - C.S Şiriana Şiria 1-0

CS Crişul Chişineu-Criş a jucat vineri, 30 noiembrie, partida cu C.S Şiriana Şiria din cadrul etapei a 18-a. Meciul a fost câştigat cu scorul de 1-0 în ultimele 30 de minute, prin golul marcat de Băd. Un jucător al Crişului a centrat în faţa portii, mingea depăşindu-l pe portar astfel, Flavius Băd introducând mingea în poartă. Cinci goluri pentru juniori Juniorii au făcut spectacol câştigând la scor meciul cu Şiria. Alexandru Pantea a reuşit o triplă în prima repriză, marcând de trei ori în poarta oaspeţilor. În partea a două juniorii au mai reuşit să puncteze de două ori prin Vlad Flueraş şi Cosmin ... citeste tot

CS Crişul Chişineu-Criş – Liceul cu Program Sportiv 29-36

Sâmbătă, 24 noiembrie, echipa de handbal CS Crişul Chişineu-Criş a jucat împotriva ocupantei locului întâi, echipa de handbal a Liceului Sportiv. Echipa LPS a reuşit cu greu să se depărteze de Criş, astfel, la pauză,  oaspeţii conduceau cu doar trei goluri diferenţă, 12-15. După cele 60 de minute scorul s-a terminat 29-36. Marcatoarele noastre au fost Roxana Boldor, Angela Gorongyi, Florica Boldor, Mirela Morariu şi Vartolomei Lucreţia. Cele mai bune jucătoare au fost Roxana Boldor cu 10 goluri urmată de Angela Gorongyi 6 goluri şi Florica Boldor 7 goluri. Până în momentul de faţă, Crişul se află în clasament pe ... citeste tot

Șanse tot mai mici de promovare pentru echipa din Chișineu-Criș

Crişul se îndepărtează tot mai mult de primul loc, aflându-se la 11 puncte de ocupanta locului întâi, CS Ineu. Crişul Chişineu-Criş a pierdut al treilea derby, jucat în dupa-amiaza zilei de sâmbătă, cu Gloria Arad, scor 1-3. În prima repriza Crişul a fost campioana ratărilor. După numai 15 minute de la începerea partidei, Flavius Pavel a scos o lovitură de la 11 metri, executată de Răzvan Fritea, care a ratat de la punctul cu var. Crişul a trecut pe lângă deschiderea scorului la ocazia lui Băd, acesta ratând puţin, pe lângă bară. Cum fotbalul se joacă pe goluri şi nu pe ocazii, după pauză, Gloria ... citeste tot

Progresul Pecica - CS Crişul Chişineu-Criş 0-2

Crişul a câştigat şi partida cu Pecica  din deplasare scor 0-2. De la revenirea lui Vânătoru, Crişul a câştigat ultimele trei meciuri. În partida cu Pecica autorii golurilor au fost Flavius Băd minutul 23 şi Andrei Gornic minutul 53. Sâmbătă 24 noiembrie, Crişul va avea un meci dificil pe propriu teren cu Gloria Arad. Gloria până în momemntul de faţă se află pe locul 2 cu 39 de puncte, la egalitate  cu Unirea Sântana dar cu un golaveraj mai mare. Crişul se află pe locul 4 cu 37 de puncte. Loredan Pantoş   ... citeste tot

Handbalul în formă mare la Chişineu-Criş

Handbalistele noastre nu au avut emoţii în partida cu C.S Curtici, meci  desfăşurat sâmbătă,  17 noiembrie, la sala de sport din Chişineu-Criş şi câştigat la 12 goluri diferenţă, scor 39-27. Echipa de start : Maria Matei (portar), Roxana Boldor (extremă stânga), Camelia Faur (inter-stânga), Mirela Morariu (coodrdonator), Florica Boldor(inter-dreapta), Angela Gorongyi (extremă dreapta), Lucretia Vartolomei (pivot). Cea mai bună jucătoare a fost  extrema stângă, Roxana Boldor, marcând 16 goluri. Până în momentul de faţă Crişul a jucat două meciuri cu tot atâtea victorii.  Handbalistele ... citeste tot

First 1 2 3 11 12 13 14 15 16 17 25 26 27 Last

Creaţie Hotărâri Consiliu local

Cauta pe site

Vremea in Cris

Temperatura actuala: 0 °C
Minima: -3 °C
Maxima: 2 °C

Curs valutar

4,44 RON 1,42 RON (100 HUF) 3,92 RON 159,25 RON